Zilele Nordului 2017

Cand

17/08/2017 - 20/08/2017
All Day

Unde

Darabani
Poiana Teioasa
Botosani

Loading Map....

Zilele Nordului este un festival de muzică, arte și călătorii găzduit pe colțul celor trei frontiere: România, Ucraina și Republica Moldova. A patra ediție va avea loc în perioada 17-20 august.

Inima festivalului este orașul Darabani, cel mai nordic al României.

Aflat la sute de kilometri depărtare de marile orașe ale țării, micuțul oraș de pe malul Prutului este surprinzătoarea gazdă a unor concerte de poveste.

Concerte în Poiana Teioasa, în curtea Conacului Balș din Darabani și la Amfiteatrul în aer liber de la Pomârla, tururi ghidate prin Nord și Moldova neștiută, Întâlnirile Nordului, unde cunoaștem personalități de marcă din diverse domenii de activitate, ateliere, expoziții, teatru și film la miez de noapte în aer liber sunt câteva dintre activitățile de la ZN17.

Artiști și turiști se întâlnesc pe malul Prutului, într-o adevărată sărbătoare a Nordului. Trupe rock renumite, maeștri ai muzicii, companii de teatru, artiști vizuali și scriitori, precum și români de pretutindeni, iubitori de frumos, zguduie din temelii o dată pe an liniștea micuțului oraș Darabani, cel mai nordic al României, gazdă a festivalului.

Îi ascultăm pe Moonlight BreakfastComaTaraf de CaliuThe Kryptonite SparksJazzyBITSunet FinCALI QuartetTREES orchestraBulz Brotherz.

? ? ? ? ? ? ? ? ? ? ?

Ne dorim să arătăm românilor de pretutindeni, dar și comunității gazdă, că Nordul e un loc care crește prin el însuși, un loc în care îți dorești să te întorci mereu, pentru că Rădăcinile Cresc.

Detalii despre festival găseși pe www.zilelenordului.ro, iar programul pe zile și ore e disponibil aici: http://www.zilelenordului.ro/program/

Intrarea la toate concertele e liberă, iar din donațiile strânse vom ajuta la reabilitarea Școlii Vechi din Darabani.

Montează-ți cortul în Nord! Te așteptăm la ZN în 17-20 august 2017.

Spread the wordShare on FacebookTweet about this on TwitterShare on LinkedInPin on PinterestShare on Google+